Monthly Archives: June 2011

Picătură de artă urbană – un moft plin de culoare

Standard

Consiliul Elevilor al Colegiului Naţional „Al. Vlahuţă” împreună cu Federaţia Organizaţiilor Râmnicene de Tineret Educaţie şi Sport implementează în perioada 1 aprilie şi 1 iulie proiectul depus şi câştigat la Consiliul Local Municipal, Picătură de artă urbană. Acest proiect îşi propune să stimuleze creativitatea liceenilor, implicarea lor  în activităţi extraşcolare şi redirecţionarea artei urbane de la vandalism la o manifestare normală a creativităţii.

De unde s-a pornit? De la dorinţa tinerilor de a-şi cunoaşte abilitățile şi de a descoperii atitudinea adecvată, de a valorifica arta, neavând o idee bine conturată despre importanţa acesteia. Datorită tehnologiei, generaţia multi-tasking renunţă la metodele clasice de a-şi petrece timpul liber, privaţi de aceste mici ocazii prin care să se dezvolte personal, să-şi dezvolte abilităţile practice, artistice, de ce nu şi sociale, sunt din ce în ce mai rare, în unele cazuri lipsesc cu desăvârşire. Având în vedere că am avut norocul să trăim în secolul XXI, secolul vitezei, avem avantaje şi dezavantaje. Arta completează personalitatea tânărului, îl ajută să se înţeleagă, să se dezvolte armonios. Astăzi, tot mai mulţi tineri o apucă pe drumuri greşite, participând la diverse jafuri, violuri, tâlhării şi chiar vandalism, aici putem include şi această artă urbană, graffiti. Acestea se pot diminua, doar dacă se va lua atitudine.

Graffiti este o bucată de artă. Acesta este privit cu scepticism. Suntem conştienţi că societatea actuală respinge această formă a artei datorită începutului său. Cu acest prilej, putem împiedica vandalismul şi încuraja partea frumoasă a acestei manifestări.

Activitatea principală a acestui proiect s-a materializat printr-un concurs de graffiti. Acesta s-a desfăşurat în data de 17 iunie în curtea Colegiului Naţional „Al. Vlahuţă”.  În cadrul acestui concurs au participat opt elevi – participanţi şi două echipe. Timp de trei ore, bucăţile de OSB şi can-urile le-au fost prieteni la catarama şi i-au ajutat să se exprime liber fără teama de a fi condamnaţi.  În nuanţe şi tonuri pline de expresivitate şi dinamism au încercat să dea totul pentru ca lucrarea lor să fie destul de bună pentru a se identifica cu ei şi de ce nu pentru a câştiga. Pe această cale, le mulţumim tuturor participanţilor pentru munca depusă, au fost de-a dreptul minunaţi. Pentru comisia de evaluare, clasarea lucrărilor a fost o treabă destul de anevoioasă deoarece competiţia a fost din prima clipă foarte strânsă. Primele trei lucrări au fost ale elevilor Jercan Alexandru, Manea Radu şi Cojanu Andrei. Toate lucrările realizate se află în curtea Colegiului Naţional „Al. Vlahuţă” sub formă de galerie pentru o perioadă nedeterminată. Cu ajutorul acestui concurs, tinerii şi-au dezvoltat creativitatea, au depăşit bariere, abilităţile şi competenţele lor le sunt cunoscute şi … au încredere în acestea. Aceştia au spus da unei noi provocări, s-au implicat şi au câştigat!

Proiectul Picătură de artă urbană iniţiat de CŞE „Al. Vlahuţă” şi FORTES se află acum, în perioada de diseminare. Nu va mai trece mult şi veţi auzii iar de noi!

negativ

This slideshow requires JavaScript.

Advertisement

Youth exchanges – Romania

Standard

1.Title :  “ Latinity in Europe”

Date: 08.08.2011 – 20.08.2011

Number of participants: 6 participants

Ages:  16- 24 years

Venue: Costesti ( Hunedoara)

Project description: It is a multicultural project between Italy,France,Malta, Spain,Serbia,Portugal, Moldova and Romania who has like aim to increase the level of some informations regarding history, culture, traditions and the habits of youngs which come form the latin countries using  non-formal tools like: seminars or workshops. The project at the  same time is in concordance with the priorities of Youth in Action Programmee related european citizenship, the youth involvement, cultural diversity and the social inclusion of people with low possibilities and also with the theme of the European Year for Combating Poverty and Social Exclusion.

The objectivs of this project :

• the development of cultural environments ;

• the increasement of youth participation in preserving the national identity, traditions and habits;

•  to   fostering the communication within the group;

The main themes of the activities : art and european culture. ( ATCE -Speranta Ramniceana)

Transport : approximately 20 €  

APPLICATION -Latinity in Europe

2.Title :  “Sport as a Lifestyle”

Date: 23.08.2011- 30.08.2011

Number of participants: 6 participants

Ages:  16- 24 years

Venue Project description: Costinesti

Project description: It is a multilateral project, developed with the participation of 5 partners from Romania, Turkey, France, Portugal and Italy, which will take place from 02.07.2011 to 02.02.2012 in Costinesti, Romania. The target group consists of 35 young (30 participants + 5 group leaders) from the 5 communities, which in a period of seven days will implement activities in a common framework based on a double theme: sport and art through film and video art. The  project is to promote sports activities on the beach, as a means of harmonious development of human mind and body, as well as video art and photography as a means of promoting young people’s artistic abilities and skills. The objectives set for our project are consistent with the overall objectives of the Programme “Youth in Action”, as follows: promoting active citizenship of young people through participation in activities in a common framework, develops solidarity and promote tolerance among young people, especially in to strengthen social cohesion in the European Union, equality and tolerance, fosters mutual understanding between young people from different countries by taking some common behavioral patterns, and thus promoting European cooperation in youth. Mentioned objectives will be developed and fulfilled through the following activities set out in our project: workshops, teambuildings, brainstorming sessions, seminars, Survivour type activities, which will have a significant impact on physical and intellectual development of youth group target.  Practical method by which these objectives will be met is represented by activities involving young people in non – formal, continuous generating competent to maintain the spirit of youth, as well as promote a dynamic and active tone. ( A.T. – Onix )

Transport : approximately 20 €    

APPLICATION -Sport as a Lifestyle

Selection criteria: Age, Language skills, Interests related to the theme and tools, Previous experience, Motivation

Application process: for further information/questions and for the application form write at strimbeid@gmail.com. Afterwards, send the application form filled, saved in pdf format with the title:   Name.Surname.Lat .pdf / Name.Surname.Sport.pdf to the address: strimbeid@gmail.com

Important: Until the effective implementation of the projects will be held meetings  having like aim the training of the participations about  the main activities established in the projects.

Youth European Exchanges

Standard

 FRANCE

Title : “Passport for employability”

Date: 18-28 July 2011

Number of participants: 13 participants + 2 leaders

Ages:  16- 24 years

Venue : Bernay – Haute Normandie

Project description: A lot of people have hobbies in their dailylife or freetime. All these activities allow to develop andlearn skills. So we have built our project on knowledge’s young from their pastime. But daily how can I use my own skills to enhance myself on labour market ? And now at European level, how can I use my own competences to enhance my employability to become an active European Citizenship? So we think that for a best employability we need to have confidence in oneself, to have an openminded and to encourage European mobility. The aim of this exchange will be to discuss about employability at young people and how to enhance their confidence/open-mind/mobility. From the themes média/communication and Education through sport and outdoor activities, youngsters will organise, practice and introduce their own hobbies.  [ three countries : France,Irland and Romania ]

 Transport :  70 % from the amount is refundable  ( depends  on the price of the  plane tickets)

APPLICATION – Passport for employability

 AUSTRIA

Title : FIRE and ICE – „the european tolerance project“

Date: 24-31 July 2011

Number of participants: 6 participants

Ages:  16-24 years

Venue:  Carinthia

 Project description: Fire and Ice: Two of nature’s elements that could not oppose each other more. Furthermore, these elements also represent our fast paced and globalised world. The Project FIRE & ICE “The European Tolerance Project” is dedicated to the various interpretations of these two elements and is based on the theme ‘Discrimination of Cultures and Environment.’FIRE & ICE is a Project, that provides young people from the European Union the opportunity to exchange ideas about the topics; racism, minorities, climate change and, alternative energy resources. The groups will acquire and discuss certain topics with a trainer in daily workshops. There’s also a unique leisure program focusing on the themes of the project.

 Transport :  70 % from the amount is refundable  ( depends  on the price of the  plane tickets)

APPLICATION – Fire and Ice

 Selection criteria: Age, Language skills, Interests related to the theme and tools, Previous experience, Motivation

Application process: for further information/questions and for the application form write at strimbeid@gmail.com. Afterwards, send the application form filled, saved in pdf format with the title:   Name.Surname.Passport.pdf / Name.Surname.Fire.pdf to the address: strimbeid@gmail.com

Important: Until the effective implementation of the projects will be held meetings  having like aim the training of the participations about  the main activities established in the projects

Comunicatul de presa ROREC/FORTES

Standard

In ajunul Zilei Mondiale a Mediului, campania „Locul deseurilor nu este in casa. Trimite-le la plimbare!”, a Asociatiei Romane pentru Reciclare RoRec, ajunge la Ramnicu Sarat

 Ramnicu Sarat, 2 iunie 2011 Asociatia Romana pentru Reciclare RoRec, impreuna cu Primaria Municipiului Ramnicu Sarat si alaturi de partenerii Candy, Philips, Green WEEE si Federatia Organizatiilor Ramnicene de Tineret, Educatie si Sport organizeaza, in ziua de 4 iunie, chiar in ajunul Zilei Mondiale a Mediului, o actiune de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE). Aceasta este cea de-a treia actiune de colectare organizata, anul acesta, in judetul Buzau, de catre Asociatia RoRec, in parteneriat cu autoritatile locale.

 Actiunea este prilejuita de Ziua Mondiala a Mediului, care se sarbatoreste in fiecare an, in peste 100 de tari, inclusiv in Romania, la data de 5 iunie, data ce a fost desemnata Ziua Mondială a Mediului in 1972, cand Adunarea Generală a Natiunilor Unite a stabilit ca actiunile pentru protejarea mediului inconjurator trebuie incurajate.

Miercuri, 1 iunie, Asociatia Rorec, cu sprijinul Federatiei Organizatiilor Ramnicene de Tineret, Educatie si Sport, lanseaza o initiativa inedita pentru informarea cetatenilor Municipiului Ramnicu Sarat cu privire la actiunea de colectare deseuri de echipamente electrice si electronice, prin deschiderea a doua info-pointuri, in urmatoarele locatii:

1.                   Strada pietonala Victoria

2.                   Parcul Central

Cetatenii interesati sa afle mai multe detalii despre actiunea de colectare deseuri de echipamente electrice si electronice din data de 4 iunie, pot vizita info-pointurile intre orele 10:00 – 13:00 si 15:00 – 20:00.

Sambata, 4 iunie, Asociatia RoRec ii incurajeaza pe locuitorii Municipiului Ramnicu Sarat sa ia parte la actiune si sa se implice activ in viata comunitatii. Prin simple gesturi, cum este cel al depunerii unui aparat electric sau electrocasnic uzat sau vechi, mediul inconjurator poate fi protejat.

Colectarea selectiva a deseurilor de echipamente electrice sau electronice este cu atat mai importanta, cu cat caracterul nociv al acestora este de 10 ori mai mare decat al deseurilor menajere, de aceea ele trebuie colectate separat si reciclate conform standardelor de mediu.

La ora 10.00, in Municipiul Ramnicu Sarat, se vor deschide puncte provizorii de colectare, ce vor functiona pana la ora 17.00, in urmatoarele locatii:

1.      In fata Primariei, la intrarea principala

2.      La Scoala nr. 5

3.      La Scoala nr. 2

Pentru colectarea gratuita de la domiciliu, in cazul echipamentelor electrice sau electronice voluminoase, cetatenii din Ramnicu Sarat pot apela numarul de telefon 0785.939.825 pana vineri, 3 iunie 2011, intre orele 8.00-20.00 si sambata, 4 iunie 2011, intre orele 8.00-16.00.

Toti deponentii din Ramnicu Sarat vor putea participa la o tombola cu premii oferite de Candy si Philips: 3 frigidere, 10 cuptoare cu microunde, 10 DVD Playere. Tragerea la sorti si premierea voluntarilor vor avea loc la Primaria Municipiului Ramnicu Sarat, la data de 4 iunie, ora 18.00. Pentru mai multe detalii despre programul campaniei de mediu si regulamentul tombolei, puteti accesa www.rorec.ro.

Asociatia Romana pentru Reciclare RoRec se intalneste, anul acesta, pentru a treia oara cu locuitorii judetului Buzau. Dupa actiunile din 26 martie – in Municipiul Buzau – cand s-au colectat 5,4 tone deseuri de echipamente electrice si electronice si din 14 mai – la Sageata, Vadu Pasii si Maracineni, unde cetatenii au depus 4,23 tone DEEE, a venit randul locuitorilor din Municipiul Ramnicu Sarat sa se debaraseze responsabil de electrocasnicele vechi, inutile sau stricate din casele lor. Printr-un gest simplu, prin aducerea lor la punctele de colectare, sunt prevenite efectele negative asupra mediului inconjurator, consumul inutil de materii prime, precum si risipa materialelor care sunt inca folositoare.

Alaturi de autoritatile locale, dar si de mediul de afaceri si societatea civila, Asociatia RoRec isi propune sa atraga tot mai multi participanti la actiunile de colectare de DEEE. De la inceputul anului 2011, prin campania „Locul deseurilor nu este in casa. Trimite-le la plimbare”, au fost colectate peste 260 de tone DEEE, in mai mult de 50 de actiuni desfasurate in peste 20 judete. Demarata in 2010, campania a avut rezultate apreciate: anul trecut, au fost colectate peste 244 de tone DEEE in 200 de localitati din 14 judete.

 Asociatia Romana pentru Reciclare – RoRec este o organizatie colectiva non-profit avand ca membri fondatori zece dintre cei mai cunoscuti fabricanti europeni de electrocasnice cu activitate in Romania. Misiunea RoRec este de a contribui activ la realizarea obiectivelor europene pentru conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii mediului inconjurator si a sanatatii umane, pentru utilizarea rationala a resurselor naturale, prin servicii complete de gestionare a deseurilor de echipamente electrice si electronice si implicit prin reintroducerea de materii prime in sectorul economic.

Contact:

Asociatia RoRec             

Irina Dragomir

Reprezentant zonal

Email: irinad@activad.ro

Mobil: 0745 884 532

Cu sprijinul: