Vizibilitate SUN

Standard

Vizibilitatea proiectului „SUN” a continuat şi în luna februarie 2013 printr-o serie de acţiuni de tasing în care s-au împărţit cărţi poştale cu imaginea stilizată a unui soare şi acronimul proiectului „SUN”, stilizat în centrul soarelui, acţiuni derulate în toate comunităţile promotorilor. În toate materialele s-a făcut legătura cu titlul proiectului – soare. Simbolic vorbind, „soarele este acela ce poate topi zidurile de gheaţă apărute datorită discriminărilor”. Indiferent de tipul de discriminare în timp se poate ajunge la efecte negative periculoase precum: atitudini închise şi comportamente separatoare, comportamente deviante sau de izolare ale tinerilor, pierderea încrederii în sine şi în ceilalţi, o blocare a dezvoltării personale şi sociale şi mai grav la dezbinare statală şi tendinţe naţionaliste în cadrul U.E., aceasta din urmă susţinând dezideratul de globalizare culturală prin diversitate.

Vizibilitatea va continua cu amplasarea în cadrul Centrului de Tineret Fortes a unui banner pictat de către tineri şi liderii acestora, cu „imagini ale unor mâini de diferite culori întinse către soare”.

Toate aceste acţiuni au avut rolul de a transmite în detaliu scopul şi misiunea proiectului, de a combate discriminarea şi orice formă de intoleranţă, precum şi faptul că proiectul beneficiază de sprijin financiar din partea Comisiei Europene prin programul Tineret în Acţiune.

Chiosea Diana Alexandra

 DSC_0004    Prima etapă a campaniei de vizibilitate a proiectului Solidarity and Understanding between Neighbours, SUN, finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune, acțiunea 3,1a, la termenul 1 octombrie 2012, a constat în acţiuni de teasing și campanii ale tuturor promotorilor în propriile comunități, de distribuire de materiale informative (afișe, flyere, pliante și în special cărţi poştale cu sigla proiectului, un soare stilizat şi SUN plasat în centrul soarelui).

A urmat apoi activitatea VPA, moment în care liderii din partea tuturor promotorilor s-au întâlnit la Râmnicu Sărat și au purtat discuții de planificare a schimbului propriuzis ce va avea loc în luna aprilie. Cu ocazia acestei prime activități comune cei 7 participanți, din partea ATCE Speranța Râmniceană și a promotorilor din Moldova, Italia, Turcia, Albania și Germania au întreprins și o campanie de vizibilitate în centrul orașului Râmnicu Sărat și în parcul central, distribuind cărți poştale, pliante și flyere, cetățenilor râmniceni.

A urmat apoi o perioadă intensă de activități de pregătire, de vizibilitate și promovare a proiectului și programului Tineret în Acțiune, perioadă în care tinerii au pregătit în detaliu activitățile schimbului, per fiecare promotor, așa cum și-au asumat la VPA.

 

 Daniela Strâmbei

VPA – SUN

Proiect finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune

IMG_6170Proiectul „Solidarity and Understanding between Neighbours”, finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, acţiunea 3.1a – schimb de tineri, având ca promotori asociaţii din România, Germania, Turcia, Moldova, Italia şi Albania, va fi implementat în perioada 19 – 28 aprilie 2013 la Râmnicu Sărat cu participarea a 36 de tineri. Ca orice proiect Tineret în Acţiune – schimb de tineri, desfăşurat de către ATCE Speranţa Râmniceană, şi acesta a avut prevăzută o vizită de planificare în avans.

Aceasta s-a desfăşurat în perioada 22 – 24 martie 2013, cu aproximativ o lună înaintea schimbului pentru a da suficient timp activităţilor de pregătire. Această întâlnire a reprezentat ocazia cu care liderii din fiecare grup s-au întâlnit la Râmnicu Sărat, unde au verificat condiţiile de cazare, masă şi desfăşurarea activităţilor, s-a discutat în detaliu şi s-au împărţit sarcinile fiecărui grup, s-au stabilit obiectivele de învăţare şi aşteptările tinerilor participanţi.

Echipa din România, vorbim aici de asociaţia beneficiară a proiectului, „Asociaţia de Tineret, Cultură şi Educație – Speranţa Râmniceană” a pregătit un scurt training introductiv cu informaţii şi exemple pentru că liderii de grup să meargă la echipele naţionale şi să aibă capacitatea de a coordona activitatea de cercetare prezentare pe tema discriminării în comunitatea locală.

Totodată, liderii participanţi la activitate, pe lângă discuţiile de planificare s-au bucurat şi de vizite culturale la Primăria Râmnicu Sărat, Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”, Centrul de Tineret FORTES şi la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului.

La Centul de Tineret FORTES aceştia şi-au lăsat amprentă şi pe bannerul proiectului, pictând cu vopsea logoul proiectului şi steagul UE. În timpul vizitei de cercetare culturală, pentru a creşte promovarea şi impactul proiectului şi a programului Tineret în Acţiune, în comunitatea râmniceană, participanţii au distribuit cărţi poştale folosite în campania de teasing, dar şi flyere, pliante, stikere.

 

                                                                        Angela Mădălina Feraru

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.