Diseminare EU-RAM – luna iulie 2013
„European Union Republic and Monarchy” finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune își continuă activitățile de promovare a rezultatelor și de multiplicare a experiențelor dobândite sau dezvoltate în implementare.
Astfel tinerii participanți au desfășurat la Centrul de Tineret FORTES conferințe împreună cu voluntari din comunitate, conferințe în cadrul cărora au diseminat informații, imagini, experiențe atât din Puente Genil – Spania, cât și din Râmnicu Sărat – România, trasând o paralelă între cele două sisteme de guvernământ: republica și monarhia.
Faptul că există ”Tineret în Acțiune”, faptul că acest program de mobilitate și învățare pentru tinerii europeni oferă oportunități multiple, faptul că tinerii râmniceni beneficiază de aceste facilități ale Comisiei Europene de mai bine de ani și în special faptul că FORTES implementează proiecte de democrație participativă de 3 ani, a contribuit enorm la modelarea de caractere responsabile, cu abilități decizionale, la schimbarea de mentalități.
Din acest motiv Râmnicu Sărat se dezvoltă, se modernizează și se educă responsabil, contribuția fiind împărțită între autorități: primar, viceprimar, consiliul local și tinerii voluntari – participanții în proiecte de tineret, în proiecte de democrație participativă, precum: Youth in an European Democracy, History of the Parliament și European Union Republic and Monarchy.
Andreiu Silviu
European Union Republic and Monarchy –
Conferinţe de diseminare publică!
Urmare a unei perioade de implementare ce a adus faţă în faţă tineri din două comunităţi ce împărtăşesc valorile diferite ale sistemului Republican – România şi a celui Monarhic – Spania, lunile iulie şi august au reprezentat ocazia diseminării informaţiilor rezultate în urmă întâlnirii tematice ce au avut loc în Puente Genil şi Râmnicu Sărat în luna mai.
Mijloacele utilizate în acest sens au constat în realizarea în cadrul Centrului de Tineret FORTES a unor Conferinţe de diseminare pe problemă celor două sisteme în care tinerii din grupul ţintă alături de cadre didactice, elevi, voluntari şi alţi factori interesaţi au purtat discuţii şi activităţi tematice în urma cărora au fost împărtăşite pe de o parte rezultatele proiectului de democraţie participative şi pe de altă parte au fost fixate elemente de accepţiune şi percepere a celor două sisteme de către tinerii din ambele state.
Astfel, au fost discutate asemănările şi deosebirile dintre Monarhie şi Republică, pornind de la aducerea în prezent a afirmaţiei unuia dintre participanţii grupului spaniol: “Glumind, Monarhia este tot ceea ce Republica nu este” şi continuând cu discuţii mult mai serioase în care obiectivul principal a fost reprezentat de susţinerea implicării tinerilor şi a tuturor factorilor sociali în procesul de participare la luarea deciziilor, stabilirea concluziilor şi diseminarea rezultatelor de bună practică. Aducerea în faţa comunităţii râmnicene a realităţii în monarhie prin asumarea şi practicarea procesului experienţial prin exemple vii, tineri din comunitatea râmniceană ce au intrat într-un contact intercultural, tematic, cu tineri din Spania, a generat impactul veridicităţii informaţiilor şi a generat în mod automat exemple de urmat în rândul tinerilor râmniceni. Astfel, “cuvântul” participanţilor, pe fondul “cunoaşterii experienţiale” a căpătat putere iar statutul lor, din simple elemente sociale, a evoluat către adevăraţi factori de consultare şi diseminare.
Printre subiectele dezbătute în cadrul conferinţelor menţionăm: prezentarea celor două sisteme (de către participanţi), prezentarea proiectului şi a Programului “Tineret în Acţiune”, precum şi a parteneriatului suport, realizarea unui rezumat al rezultatelor proiectului, discuţii tematice ce au vizat: asemănările şi deosebirile dintre cele două sisteme, viziunea comunităţii spaniole despre republică şi a celei româneşti despre monarhie, exemple de bună practică, modul în care tinerii au acces la procesul de luare a deciziilor în ambele state, modul de colaborare şi de implicare în viaţa comunităţilor, comunicarea cu autorităţile locale şi regionale, atenţia acestora şi a sistemului educaţional pentru problemele şi necesităţile tinerilor, iniţiative legislative, s.a.
Herghelegiu Cristiana – participant
Articol realizat în cadrul proiectului “European Union Republic and Monarchy”, finanţat de Comisia Europeană prin Programul “Tineret în Acţiune”, Acţiunea 1.3. Democraţie Participativă
European Union Republic and Monarchy,
Lobby pentru un sistem mai bun!
Activitatea de lobby aferentă proiectului EUROPEAN UNION REPUBLIC AND MONARCHY reprezintă în acelaşi timp un demers de diseminare şi multiplicare a rezultatelor proiectului şi mai mult decât atât o declaraţie de interes în procesul accesării de către tineri a vieţii comunitare prin asumarea implicării voluntare în luarea deciziilor la nivel local. Pentru aceasta, după întâlnirea tinerilor din România şi Spania şi derularea conferinţelor tematice, categoria de elită a fost provocată pentru a-şi afirma poziţia faţă de cele două sisteme, cel Republican şi Monarhic, în faţa tinerilor şi în relaţia de comunicare cu aceştia, astfel încât să fie conturată imaginea completă şi reală, sub impactul învăţării experienţiale şi a comunicării cu autorităţile publice locale. Pentru aceasta, Primăria Podgoria şi Primăria Râmnicu Sărat, în calitate de autoritate de susţinere şi partener strategic în proiect au fost factorii de suport care au pus experienţa acestora în conturarea concluziilor tematice.
Din partea Primăriei Râmnicu Sărat au participat la întâlniri Dl. Primar Viorel Holban alături de Dl. Viceprimar Sorin Cîrjan în timp ce din partea Primăriei Podgoria, Dl. Primar Chiru Marius a fost cel care a răspuns prezent invitaţiei.
Întâlnirile au demarat în luna septembrie a acestui an, mai exact în data de 2 septembrie. Activitatea de lobby a vizat printre altele realizarea unor comparaţii benefice între cele două sisteme pe fundamentul modului în care fiecare dintre acestea permit tinerilor să se implice în viaţa administrativă precum şi a oportunităţilor de implicare pe care relaţia cu administraţia le produce pentru tinerii monarhici şi republicani. Astfel, dacă în cazul sistemului republican, valoarea umană este aceea care decide, influenţată nu de puţine ori de culoarea politică şi de gradul de implicare a tinerilor în viaţa politică în sistemul republican lucrurile sunt puţin diferite, atât timp cât descendenţa regală nu produce o relaţie directă cu tinerii. Astfel sistemul descentralizat în care democraţia este înţeleasă până la urmă în mod diferit de la o autoritate locală la alta, însă este implementată prin metode şi mijloace de stat relativ egale, în sistemul monarhic, impactul regalităţii asupra cetăţenilor este unul mult mai mare, fapt ce produce atât beneficii: identitate istorică, conservarea a obiceiurilor şi tradiţiilor, precum şi a unui mod de viaţă încetăţenit de-a lungul sutelor de ani, mult mai relaxat, fundamentat pe principii latine, respect faţă de societate şi căldură faţă de membrii acesteia, transmisă pe principii puternice şi formalizate, respect faţă de autorităţile locale însă cu un „sânge fierbând” faţă de noutăţile sistemului Republican şi libertatea pe care modul de utilizare a principiilor şi libertăţilor democraţiei le aduce în mod continuu.
Particularizând sumarul la discuţiile purtate în cadrul celor două autorităţi locale mai sus menţionate, pe fundamentul comparaţiei atât în ceea ce înseamnă interior cât şi exteriorul puterii şi a sistemului de conducere, concluziile obţinute au fost acelea că ambele autorităţi, atât Primăria Râmnicu Sărat cât şi Primăria Podgoria susţin implicarea tinerilor în actul decizional şi mai ales în administraţie şi în structurile deconcentrate la nivel local, însă sistemul legislativ este acela care îngreunează accesul tinerilor în administraţie, producând în acelaşi timp nu de puţine ori o imagine distorsionată a realităţii.
Realizările însă sunt cele care vorbesc. Primăria Râmnicu Sărat, cu 3 proiecte de tineret finanţate de C.E prin Programul TiA şi Primăria Podgoria cu 2 proiecte, declară şi susţin participarea tinerilor la viaţa comunităţii, voluntariatul fiind instrumentul care de cele mai multe ori îi promovează pe tinerii din cele două comunităţi în ochii autorităţilor că adevăraţi purtători de cuvânt şi iniţiativă a tinerilor, demonstrând în acelaşi timp că tinerii îşi cunosc nevoile, vor şi pot să îşi aducă aportul la conturarea unei societăţi care să pornească în înţelegerea sa de la baza temeinică a colaborării dintre factorii de decizie şi tinerii voluntari.
Constantinescu Maria Alexandra – participant
Articol realizat în cadrul proiectului “European Union Republic and Monarchy”, finanţat de Comisia Europeană prin Programul “Tineret în Acţiune”, Acţiunea 1.3. Democraţie Participativă.