Dacă în articolul precedent am vorbit despre istoria şi originea vlahilor, acum am să vă prezint câteva lucruri despre îndeletnicirile artistice ale acestora.
Poezia armânească clasică este o realitate deloc neglijabilă. Gheorghe Murnu, Costa Belimace, Nida Boga, Ioan Foţi şi alţii au realizat împreună în numai 5-6 decenii o veritabilă literatură lirică, a cărei complexitate, mesaj expresiv sunt similare cu mişcarea de restaurare a dialectului provensal, din sudul Franţei, cunoscută sub numele „Le Felibride” din secolul trecut. Temele poeziei armâne din prima ei perioadă şi o parte din a doua perioadă sunt izvorâte din condiţiile specifice de viaţă, din istoria lor, a locurilor de baştină, a ocupaţiilor, tradiţiilor, lupta pentru supravieţuire în amalgamul de etnii cu interese divergenţe din Balcani, înstrăinarea şi efectele ei, dragostea, satirizarea defectelor omeneşti.
Civilizaţia, contactul cu popoarele în mijlocul cărora trăiesc, cu viaţa şi cu problemele dezvoltării sociale i-au supus şi îi supun unor intense transformări. Poezia populară armânească trăieşte o existenţă comună cu muzică. Versul se cere cântat, treptat rostirea se transformă în cântec, silabele se diferenţiază ca durată şi înălţime, linia melodică prinde viaţă.
Muzica armânească în forma ei originală nu e o muzică instrumentală, iar ceea ce este mai caracteristic este modul de a se cânta în grup. Armânii îşi cântau în grup, împreună, legile, tragedia. Cântecul armânesc naşte acel sentiment de vag, de neîmplinire, de suspensie, o permanentă undă de melancolie înăbuşită. Izolaţi între munţii şi văile lor, împrăştiaţi între diferite popoare, această formă vocală de cântat în grup reprezintă un simbol al solidarităţii, al autoapărării fiinţei etnice şi vieţii lor spirituale. Astfel se realizează o trăire a vocii, o împletire a melodiilor în ansamblu, un ison pe diferite trepte.
Armânii nu foloseau instrumentele muzicale, cei care au avut un rol important în muzică instrumentală balcanică au fost ţiganii. Au fost vectorul principal în răspândirea muzicii în balcani. Folclorul muzical străvechi, singular, interesant a fost păstrat cu o îndârjire demnă de toată admiraţia. Armânii răspândiţi în toată Peninsula Balcanică, îşi păstrează limba, muzica, obiceiurile, trăsăturile fizice şi morale.
La armâni dansul se caracterizează prin stil şi originalitate faţă de dansul altor popoare cu care au conlocuit şi faţă de cele româneşti. Armânii iubesc mult dansul, îl execută cu însufleţire şi măiestrie. Dansurile sunt multe şi variate, cu diversitate ritmică a paşilor, mişcări distinse ale trupului. Participanţii se ţin de mână, cu mâinile lăsate în jos, formând un cerc deschis de mari proporţii. Tradiţional, în fruntea jocului se află bărbaţii în ordinea vârstei apoi femeile şi fetele tot după vârstă. Ţinuta participanţilor este sobră, înşirarea în semicerc este perfectă iar cadenţa paşilor se desfăşoară cu regularitate. Nu sunt caracteristice chiote şi strigături. Când sunt mulţi participanţi hora are forma unui şarpe încolăcit. Momentul în care toţi membrii comunităţii îşi dau mâna, dansul reprezintă simbolul înfrăţirii. Conducătorul realizează mişcări virtuoase, învârteli, răsuciri şi îşi prezintă aptitudinile de conducător. Coada – terminaţia horei, este activă, dinamică, realizează mişcări de învârtire în mijlocul semicercului şi ultima persoană răsuceşte „nâpârtica” – un şarpe făcut din mărgele mici, colorate viu.
Numeroşi artişti plastici au dat expresivitate spiritului armânesc prin linie şi culoare. Putem vorbi de acest domeniu la timpul modern şi contemporan. Primii “zugrâpsitori” au efectuat pictură religioasă în biserici. Armânii s-au remarcat prin sculpturile în lemn, în decorarea bisericilor şi interioarelor.
Deoarece armânii nu au avut instituţii proprii, care să sprijine şi să asigure condiţiile dezvoltării artei în general, nu putem vorbi de o linie artistică ce să reprezinte strict cultura armânească şi evoluţia ei. Totuşi cultura armânească este prezentă în teatru şi cinematografie prin mari personalităţi ce au excelat în aceste domenii. Toma Caragiu de exemplu, s-a născut un om liber, un copil al Pindului, al Samarinei, al Ghramostei. Actor fără vârstă, mare actor al teatrului şi filmului românesc, talent de o inepuizabilă forţă şi vitalitate. Mare armân ce a reuşit să-şi imprime vocea recitând poezii armâneşti pe disc.
Conştiinţa originii pindene a supravieţuit până în zilele noastre. Armânii din diaspora balcanică, încă neasimilaţi, continuă să vorbească şi să cânte în limba lor şi îşi menţin propria identitate. În Elada armânii trăiesc de secole cu grecii, cântecele armâneşti se cântă în limba greacă, mari cântăreţi de origine armânească au promovat cântece armâneşti astfel ele au trecut în patrimoniul cultural al acestei ţări. Acum cântecele armâneşti în Elada sunt cântate şi în armânească şi este recunoscută originea lor. Cântecele, dansurile şi portul tradiţional armânesc sunt prezentate de greci ca folclor tradiţional macedonean după denumirea regiunii din nordul Eladei, Macedonia, locul de origine al armânilor.

Feraru Angela Mădălina