Mă numesc Mădălina, sunt din județul Neamț şi momentan sunt în Italia, într-un oraş din sud-estul ţării, Brindisi, pentru un serviciu european de voluntariat de 4 luni. Proiectul este organizat de Cooperativa sociale “Ferrante Aporti”, asociaţie ce sprjină copii ce provin din familii defavorizate prin organizarea de activități de educaţie non-formală. Numele proiectului „Time to play”, descrie foarte bine activitățile pe care voluntarii trebuie să le organizeze.
Asociația găzduiește în prezent trei voluntari, 2 voluntari din Turcia, care și-au inceput stagiul în iunie și vor pleca în octombrie și eu, care am ajuns pe 7 august. Însă, mai este nevoie de încă un voluntar din România și de accea, pentru cel/cea care vrea să mi se alăture am hotărât să împărtășesc primele impresii despre oraș și activitatea ca voluntar SEV.
Întrucât am ajuns vineri, înainte de a începe activitatea de voluntariat, am avut la dispoziție un week-end pentru a descoperi orașul. Primul lucru care m-a bucurat a fost faptul că biroul asociației și apartamentul în care noi, voluntarii suntem cazați, sunt în centrul orașului, aproape de gară. Astfel că, nu e nevoie să folosim autobuzul pentru a ne deplasa în oraș iar magazinele și restaurantele sunt la nici 10 minute depărtare de noi. Orașul m-a impresionat. Brindisi este un oraș-port ce are un aspect modern și medieval în același timp (clădiri vechi, străzi înguste dar și multe magazine, restaurante și hoteluri moderne). Prin hoinărerile mele pe străzile orașului am găsit și un magazin cu produse românești.
Prima săptămână de voluntariat am petrecut-o cu copii de la centrul afterschool din Ceglie. În fiecare după amiază în jur de 10 copii vin la centru pentru a-și face temele de vacanță și apoi să se joace. Din păcate, eu și voluntara din Turcia încă nu-i putem ajuta pe copii la teme, întrucât nivelul nostru de italiană e elementar, însă limbajul jocului e universal. Astfel încât, când a venit timpul de joacă, noi ne-am alăturat copiilor și am jucat împreună cărți, domino, fotbal (de masă dar și afară) și aproape în fiecare după amiază ne-am jucat de-a v-ați ascunselea. O altă activitate la care am participat a fost să ajutăm copii să construiască un acvariu din carton. Ei au trebuit să picteze o cutie de carton cu albastru și maro și apoi să deseneze, să decupeze și să coloreze peștișori, alge sau corali iar apoi doamna de la centru s-a ocupat să lipească toate aceste elemente în interiorul cutii de carton. A fost o activitate pe care copii au adorat-o. Iar, nouă voluntarelor ni s-a părut extrem de utilă și ne gândim să o folosim în viitor.
Însă de săptămănam viitoare, trebuie să ne întâlnim cu alți 7 copii, care vor avea vârste de la 2 la 10 ani, de la un centru din Brindisi. Sunt nerăbdătoare să-i cunosc și să organizez activități distractive pentru ei.
Ilinca Mădălina