Dimineți de poezie la FORTES

Standard

12011400_913190005422386_5783082921745590131_nOdată cu începerea anului școlar 2015-2016 și-a reluat activitatea și clubul de lectură Dimineți de poezie la FORTES. După cum se știe, prin existența sa, ne propunem promovarea poeziei române contemporane în rândul tinerilor voluntari râmniceni, iar din această toamnă, în urma unui parteneriat, și în rândul liceenilor de la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” și Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”. La întâlnirea din data de 19 septembrie 2015 au fost prezenți elevi din clasa a XI-a A de la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” însoțiți de profesorul-poet Nicolae Bratu.

În deschidere, domnul Volodea Mateevici a salutat această inițiativă și a „deschis porțile” centrului de voluntariat FORTES, al cărui președinte este, pentru tinerii liceeni.

15 21 27Lectura, din poezia ritualică a lui Gheorghe Istrate, a fost precedată de o scurtă prezentare biografică și evidențierea a câtorva scurte referințe critice. Poetul buzoian Gheorghe Istrate s-a născut în satul Limpeziș, comuna Movila Banului, la 11 mai 1940, iar poezia lui a fost/ este apreciată de critici literari importanți: Nicolae Manolescu, Al. Piru, Constantin Ciopraga, Laurențiu Ulici, Daniel Cristea-Enache, Gheorghe Grigurcu ș.a. Tinerii, dar și profesorul Nicolae Bratu, au citit poeme din volumele: Sceptrul singurătății, Limpeziș (Locul Ființei), Puberul divin și Dialog cu invizibilul.

„O voce lirică de excepție, Paul Blaj se remarcă printr-un verbiaj modern, discursul poetic fiind unul inteligent…” spune scriitorul Nicolae Mihai despre tânărul poet tecucean (38 de ani), membru al Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2006. După ce, la alegere, s-au citit poeme din volumele: Valsul Vocalei, poetul miazănoapte, mănuși pe nisip și poeme înnorate, fiecare membru al asistenței, inclusiv Giorgia Scaglia, a lecturat câte un poem din volumul Bacovianina. Tribut (editat în 2014).

După o scurtă autoprezentare, poetul Lucian Mănăilescu (născut la 11.11.1951 în com. Siriu, jud. Buzău, redactorul șef al revistei literare Fereastra, sufletul Festivalului de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” Mizil) a (re)amintit rolul culturii (inclusiv a poeziei) în formarea OMULUI și a dat tonul lecturii, citindu-și pomul Îmi iubesc patria. Au urmat lecturi din volumele: Lacrimi de Murano, Rememorări, Ultima eră glaciară, am auzit că viața e frumoasă, 60, Atrocitățile fericirii.

Nicolai Tăicuțu, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.