La mulţi ani, ROMÂNIA!

Astăzi este 1 decembrie 2016…Se împlinesc 98 de ani de la Actul final al Marii Uniri, au trecut doar două zile de când s-au împlinit 98 de ani de la unirea Bucovinei cu România – un teritoriu, astăzi sfâșiat – și tot, în acest an, am aniversat 100 de ani de la intrarea României în Războiul pentru Întregire.

Puțin se mai aduce aminte, cu unele mici excepții, de luptele date acum 100 de ani în aceste locuri: “Bătălia de Crăciun”, când trupele române au încercat să țină piept Armatei a IX-a germane condusă de Erich von Falkenhayn. Din nefericire pentru noi, Râmnicul a fost abandonat pe 28 decembrie 1916, din fericire Antanta a câștigat războiul, iar printr-un context de împrejurări favorabile, imperiile Țarist și Austro-Ungar au intrat în disoluție și în 1918, la 1 decembrie, s-a împlinit cel mai important idealul românesc: înfăptuirea statului naţional unitar și independent, deziderat al luptătorilor pașoptiști, împlinit pațial în 1859, 1877 și 1913.

Dovada importanței “Bătăliei de Crăciun” o constituie chiar ridicarea, la inițiativa reprezentanților statului german, a monumentului de la Racovițeni, azi dispărut, o parte din cărămida din componența lui fiind folosită la construcția Casei de Cultură din Râmnicu Sărat.

După încheierea Primului Război Mondial, marile puteri ale lumii au binevoit să aprobe, parțial, actul de voință al națiunii române, consfințit prin jertfa a 335.000 de ostași căzuți și a peste alți 650.000 de oameni răpuşi de boli, foamete, mizerie şi represalii. În condițiile în care armata română salvase Ungaria de bolșevism, reprezențanții țării noastre la masa tratativelor de pace au fost doar ascultați, nu și auziți, teritorii cu o importantă populație românească: jumătate din Banat, Valea Timocului, Partium-ul, rămânând pierdute pentru totdeauna.

Cum spunea Vasile Goldiș, în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia: “Bucățirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbar, unirea tuturor Românilor într-un singur Stat, este cea mai firească pretențiune a civilizațiunei. ” Acest lucru s-a produs în 1918 și a fost aprobat pe plan internațional prin Tratatele de la Paris. A urmat, apoi, o perioadă de înflorire a României, însă luptele politice, ambițiile camarilei regale, politica externă nerealistă, au dus la slăbirea armatei – un pilon important al statului – și implicit la tragicul an 1940, când țara noastră a pierdut importante teritorii, unele și azi fiind pământ românesc ce aparține străinilor: Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, Cadrilaterul, nord-vestul Ardealului.

Datoria noastră acum, este să ne slăvim eroii și înaintașii, dar mai ales să nu uităm! Să nu uitam clipele de glorie, dar și cele de deznădejde și să luptam, cu toată ființa noastră, nu pentru a ne agăța, într-o postură defensivă, de ce avem – cum e tendința, mai nou – ci pentru a susține, cu capul sus, drepturile națiunii române, pe teritoriul strămoșesc, parte a țării azi, sau nu!