Monthly Archives: March 2018
Comunicat de presă de finalizare a proiectului ITing my Network
IT-ing my Network, cu număr de referință 2016-3-RO01-KA105-035482, este un proiect multicultural, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ şi a dezvoltat pe parcursul implementării două mobilităţi: mobilitatea lucrătorilor de tineret – training course şi mobilitatea tinerilor – schimb de tineri, având un parteneriat format din organizaţii de tineret din 7 ţări Europene ce au vizat dezvoltarea în domeniul IT. Perioada de implementare a proiectului ITing my Network a fost 15.01.2017 – 14.03.2018, iar perioada de implementare a mobilităţilor a fost următoarea:
– training course pentru 21 de lucrători de tineret având vârsta de peste 18 ani, membri ai organizaţiilor promotoare s-a desfăşurat la Râmnicu Sărat, România în perioada 28.04 – 07.05.2017;
– VPA în care au participat 7 lideri, câte un lider de grup din partea fiecărui promotor, s-a desfăşurat la Râmnicu Sărat, România în perioada 30.06 – 03.07.2017;
– schimb de tineri, s-a desfăşurat de asemenea în Râmnicu Sărat, România având ca participanţi 42 de tineri cu vârste cuprinse între 17 – 23 de ani și 7 lideri de grup, perioada de implementare a fost 08 – 15.08.2017.
Scopul proiectului “IT-ing my Network” a fost oferirea de posibilităţi de dezvoltare pentru tineri şi lucrători de tineret în domeniul IT pentru capacitarea lor profesională şi de integrare pe piaţa muncii (antereprenoriat sau angajabilitate), utilizând metode şi intrumente nonformale variate.
Cei 7 promotori ce au implementat proiectul sunt:
- Federația de Organizțiilor Râmnicene de Tineret, Educație și Sport- România;
- Associacao Lilaz – Portugalia;
- Associazione Culturale Eufemia – Italia;
- E-gençlik Dernegi – Turcia;
- Project Spontaneous Foundation – Polonia;
- Asocijacija za napredok, edukacija i lobiranje – Macedonia;
- Girls Leading Our World Association – Bulgaria.
Având în vedere atingerea scopului, proiectul și-a propus următoarele obiective:
- Dezvoltarea nivelului de competențe IT pentru un număr de 70 de participanți, tineri și lucrători de tineret, capabili să acceseze și să utilizeze baze de date și soft-uri menite să eficientizeze lucrul în organizațiile europene de tineret, pe parcursul implementării cursului și schimbului de tineri de la Rm. Sărat.
- Creșterea capacității organizaționale a celor 7 promotori prin formarea a 21 de lucrători de tineret în domeniul IT pe parcursul a 8 zile de training, susținut la Râmnicu Sărat.
- Dezvoltarea competențelor practice de angajabilitate și antreprenoriat a 42 de tineri participanți la schimbul de la Râmnicu Sărat, pentru a forma tineri adaptabili pieței muncii.
- Dezvoltarea dialogului intercultural între cei 70 de participanți din partea celor 7 promotori implicați activ în proiect în scopul creșterii coeziunii sociale în cadrul Uniunii Europene, a conștientizării cetățeniei active și înțelegerii diversității culturale, pe parcursul implementării proiectului IT-ing.
- Creșterea vizibilității programului Erasmus+ și a educației nonformale pentru aproximativ 10 000 de cetățeni europeni, cu ajutorul celor 70 de participanti, utilizând competențele IT dezvoltate în proiect, pentru promovarea rezultatelor în mediul online, pe parcursul implementării proiectului.
În susținerea acestor obiective, s-au implementat o serie de activități și metode formale și non-formale, din care enumerăm: ice-breakers, workshop-uri, prezentări interactive, jocuri de algoritmică și team-building, workshop-uri pe diferite arii profesionale de creație media și programare.
Pentru mai multe informații ne puteți contacta la adresa fortes.rms@gmail.com, sau vă puteți adresa direct organizatorilor:
Marius Neculae, project manager: nmatao@yahoo.com , nr. de telefon: +40761539848
Ionuț Ilie, asistent manager: ionut.ilie1998@yahoo.com , nr. de telefon: +40724581851
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ cu suma de 43304 euro.