Category Archives: cultural events

Bazarul mobilității de la Râmnicu Sărat s-a deschis!

Standard

La taraba de proiecte caștigi experiență! Noi îți venim în ajutor cu mai multe detalii pentru câștigarea la BINGOul multicultural!

Îți amintim că anul 2014 începe în forță pentru asociația ta, “ATCE Speranța Râmniceană”, pentru tine, pentru noi tinerii râmniceni! Oferta de mobilitate a tinerilor în Europa, în țări precum Turcia și UK, la început de an, este una atractivă și educativă. Profită și tu acum de oportunitățile ce ți se oferă și alegeți proiectul care ți se potrivește:

Proiectele de tineri sunt deschise pentru toți care se potrivesc criteriilor precizate pentru fiecare eveniment în parte.

Bingo! Bingo! dar … selecția este departe de a fi o loterie bazată pe noroc. Interesul vostru de a cunoaște alte culturi, de a învăța, a descoperi și de a promova România bine argumentate în formularele pe care le găsiți aici reprezintă biletul care vă poate trimite în proiectele respective.  Vă rugăm să trimiteți formularele de aplicare la adresele volodeamateevici@gmail.com și strimbeid@gmail.com până la termenul limită pentru fiecare proiect.

Aplica urgent cu formularul de aici pentru proiectul din UK!!!!

 Titlul proiectului: Intercultural learning through the magic and creativity of music

 Training course

Locație: Forest of Dean, ASHA Centre, UK

Tema: mijloace artistice și muzicale de a comunica cu tineri din diferite medii etnice și culturale în scop educațional și pentru a favoriza comunicarea interculturală. Activitățile vor viza creativitatea, lucrul pe echipe, antreprenoriatul, leadershipul, capacitatea de a găsi soluții, învățarea interculturală prin schimb de experiență și joc.

Perioada:  4 – 11 februarie 2014

Participanți: 3 tineri, peste 18 ani, , cu un nivel de comunicare în limba engleză cel puțin de nivel conversațional, motivați și interesați de tema proiectului

Organizatorii vor face decontul transportului în timpul proiectului doar dacă participanții păstrează toate documentele solicitate în original și dacă biletele sunt cumpărate în regim dus-întors. Se precizează că transportul local din UK poate ajunge la max 60 euro. Decontul se face in limita a maximum 70% din 300 euro. Se solicită utilizarea de mijloace de transport economice (avion clasa economică, tren clasa a doua, autobuz); costurile de taxi nu se decontează deloc.

 Aplică aici pentru proiectele din Turcia!!

Aplica pana pe 15 martie 2014 pentru proiectele din Turcia. Formularul de aplicare este unic si se gaseste aici. Daca dorești să aplici pentru mai multe proiecte, te rugăm sa argumentezi motivația pentru fiecare proiect în parte în paragrafe diferite în cadrul unui singur formular.

Proiectul nr. 1 Turcia

  • Facts and Dreams

Acțiunea 4.3 – curs de formare

Locație: Isparta, Turcia

Tema: angajabilitatea în rândul tinerilor iar participanții din fiecare țară vor pregăti o scurtă prezentare pe această tema pentru a împărtăși situația cu întregul grup. Activitățile vor fi de educație non-formală și de invățare prin joc.

            Perioada: 16 – 21 Mai 2014

            Participanți: 2 băieți + 2 fete, cu vârste peste 18 ani, cu un nivel de comunicare în limba engleză cel puțin de nivel conversațional, motivați și interesați de tema proiectului

Țările participante sunt Turcia, România, Polonia, Slovacia, Slovenia, UK, Letonia.

Organizatorii vor face decontul transportului în timpul proiectului doar dacă participanții păstrează toate documentele solicitate în original. Se decontează până la 70% din suma limită ce va fi comunicată pe mail aplicanților. Se solicită utilizarea de mijloace de transport economice (avion clasa economică, tren clasa a doua, autobuz); costurile de taxi nu se decontează deloc.

Suma maximă 100% este de 500 euro/participant! Se decontează 70% din acestă sumă.

Vă rugăm să trimiteți formularele de aplicare la adresele volodeamateevici@gmail.com și strimbeid@gmail.com până la termenul limită.

Proiectul nr. 2 Turcia

  • Seeds of Hope

Actiunea 1.1 – schimb de tineri  în contextul programului Tineret În Acțiune

Locație: Șanliurfa,Turcia (http://en.wikipedia.org/wiki/%C5%9Eanl%C4%B1urfa)

Tema: antreprenoriatul în rândul tinerilor și în comunitate. Proiectul va cuprinde activități de educație non-formală precum: energizers, prezentări, simulări, întâlniri cu autoritățile locale și cu comunitatea locală, seară interculturală, activități practice și ateliere de lucru.

Perioada: 16 – 23 Mai 2014

Participanți: 6 tineri (peste 18 ani) + 1 lider (peste 25 ani) , cu un nivel de comunicare în limba engleză cel puțin de nivel conversațional, motivați și interesați de tema proiectului

Țările implicate în proiect sunt: Turcia, România, Malta, Polonia și Italia.

Organizatorii vor face decontul transportului în timpul proiectului doar dacă participanții păstrează toate documentele solicitate în original. Decontul se face in limita a maximum 70% din  350  euro. Se solicită utilizarea de mijloace de transport economice (avion clasa economică, tren clasa a doua, autobuz); costurile de taxi nu se decontează deloc.

Vă rugăm să trimiteți formularele de aplicare la adresele volodeamateevici@gmail.com și strimbeid@gmail.com până la termenul limită.

Advertisement

Formular de participare Vice Versa/TEC nou

Standard

                   Pentru aplicarea la proiectele “Vice Versa- Youth mobility in the EU ” si “Tastes like European Culture” TEC, va rugam sa accesati noul formular si sa il trimiteti completat la adresa office@atcesr.ro

                               Cei care ati aplicat deja la proiecte nu trebuie sa il completati din nou

APLICATI AICI!!!!!

Asteptam cu nerabdare inscrierile voastre!

Reluam apelul de aplicare:

Apel pentru alcatuirea grupului tinta: 5 tineri (15 – 25 de ani) + 1 Lider de grup

Tipul proiectului: schimb de tineri

Date: 26 Iulie – 04 august 2013

Locatie: Râmnicu Sărat, Romania

Organizatia gazda: Federatia FORTES

Scopul proiectului: dezvoltarea abilitatilor de promovare a bucatariei traditionale specifice fiecaruia dintre statele partenere ca modalitate de promovare a diversitatii si dialogului intercultural.

Participanti eligibili pentru echipa de proiect: 5 tineri din Romania cu varsta cuprinsa intre 15 – 25 de ani + 1 Lider de grup, fara limita de varsta. Pentru procesul de selectie, experienta este recomandata, insa nu reprezinta o conditie primordiala in realizarea selectiei. Reprezinta o prioritate aplicarea tinerilor cu posibilitati reduse: economice, geografice, culturale, sociale, dizabilitate.

Termen limita: 30 iunie 2013

Picătură de artă urbană – ed. a II-a – PAINT YOUR BRAIN

Standard

Omuleții CJE-iști și vlahuțiștii, împreună cu FORTES, promovează participarea activă și arta urbană și vă invită la activitatea principală a proietului Picătură de artă urbană – ediția a II-a numită PAINT YOUR BRAIN, Concursul de graffiti din 19 iunie.

Se caută 20 de tineri preocupați de lumea graffiti, ce sunt creativi și au abilități artistice, elevi într-o unitate de învățământ buzoiană, ce doresc să schimbe fața graff-urilor, de la vandalism la artă.

Această activitate este activitatea principală a proiectului „Picătură de artă urbană – ediția a II-a ce are în acest an numele de PAINT YOUR BRAIN (PYB) , finanțat de Consiliul Local Municipal Ramnicu Sarat.

Zona noastră a Buzăului sunt multe persoane ce au talent. Acest proiect își propune să aducă partea de artă urbană în prim plan și să arate că tinerii pot combate scepticismul anumitor persoane care consideră această mișcare ca fiind o mișcare ce ține de vandalism. Proiectul se va defășura în aer liber, pe 19 iunie, iar participanți vor afla dacă au o temă prestabilită sau nu.

Cum puteți să vă înscrieți?
Simplu. Pentru a putea participa trebuie doar să completezi aplicația ce o găsești aici. Fii creativ și vei avea de câștigat!

Selecția va fi făcută de echipa PYB.

Persoana de contact este Giorgiana Vlăsceanu: vlasceanu.giorgiana@gmail.com, 0767490923. Pentru întrebări, sugestii nu ezitați să ne contactați și pe pagina de facebook a Consiliului Județean al Elevilor Buzău, Consiliul Scolar al Elevilor CNAV sau FORTES.

Te așteptăm să te mândrești cu talentul tau!

Echipa PYB

Latinity in Europe & Centrul de Tineret Râmnicu Sarat

Standard

1.Latinity in Europe

Ziua Europeană a Latinității

În data de 14 octombrie 2011 va avea loc la Râmnicu Sărat sub coordonarea Asociației de Tineret Cultură și Educație – Speranța Râmniceană sărbătoarea latinității, denumită “Ziua Europeană a Latinității”, activitate de diseminare specială în cadrul proiectului “Latinity in Europe”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune, cu suma de 37087,58 Euro, pe acțiunea 3.1 a, Schimb de tineri. Ca și sustenabilitate a proiectului data de 14 octombrie, anual, va însemna o zi de sărbătoare europeană a țărilor care au aceeași origine latină.

Programul va fi susținut în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, Muzeul Municipal, Casa Municipală de Cultură Florica Cristoforeanu, Sala Municipală de Sport, Federația F.O.R.T.E.S., Centrul Local de Voluntariat FORTES, Asociația de Tineret ONIX, Asociația de Tineret Viitorul Începe Azi, “Unity in Values” Interconfessional Association,Centrul Național de VolunariatPROVOBIS, Federația Națională VOLUM.

Agenda activităților programate:

• Ceremonie de deschidere oficială a “Zilei Europene a Latinității”, prilej cu care participanții din cadrul proiectului vor transmite mesajul lor și se va distribui mini-enciclopediile realizate de tineri, DVD-uri cu filmulețul schimbului și material promoționale;

• Dezvelirea lupoaicei romane “Lupa Capitolina” în prezența participanților, comunității locale, a reprezentanților administrației publice locale și centrale, a ANPCDEFP, PROVOBIS, VOLUM, Ligii Românilor de Pretutindeni și a altor invitați;

• Întreceri sportive diverse și defilare a sportivilor râmniceni;

• Concurs de cunoștințe generale despre latinitate și despre formarea poporuluiși a limbii române;

• Spectacol cultural artistic.

Mai multe informații la numărul de telefon 0766831826 sau office@sperantaramniceana.ro

2.Centrul de Tineret Râmnicu Sarat

Federația F.O.R.T.E.S. anunță Conferința de presă de lansarea Centrului de Tineret Râmnicu Sărat în data de 30 septembrie 2011, orele 13.00. Evenimentul va avea loc la Centrul de Tineret (Casa Municipală de Cultură), str. Tudor Vladimirescu nr. 20, ușa dinspre Acvaterm.

Voluntarii organizațiilor râmnicene de tineret sunt invitați să participe la eveniment și la petrecerea de la orele 18.00, aceeași locație.

Pentru mai multe informații vă rugăm să sunați la numerele de telefon 0766831826 – Volodea Mateevici, 0751203331 – Violeta Vîlcu, 0762659525 – Florin Ceparu, sau fortes.rms@gmail.com.

Presedinte FORTES, ATCE-Speranta Ramniceana

Volodea Mateevici

1 decembrie

Standard

Această sărbătoare nu a fost omisă de voluntarii  râmniceni care s-au mobilizat şi au pronit împreună cu coordonatorii şi domnii profesori pe străzile oraşului pentru a marca evenimentul. Eram puţin speriaţi de ce reacţie vor avea trecătorii la gestul nostru, gândindu-ne că ne vor evita, dar am rămas plăcut surprinşi văzându-i atât de receptivi.  “La mulţi ani!” a răsunat de mii de ori, şi chiar dacă parte greu de crezut, de fiecare dată pe acelaşi ton cald şi îngăduitor. “La mulţi ani!” s-a auzit şi în incinta primariei într-un cadru mai formal, ţinându-se prelegeri de oficialităti şi nu numai.

 

 

Judeţul Slam Rîmnic

Standard


Voluntarii asociaţiei nu s-au dat înlături nici de la  evenimentele culturale desfăşurate în oraşul nostru. Printre acestea se numară şi lasnsarea celui de-al treilea volum al monografiei vechiului judet Rîmnicul Sărat a lui Valeriu Nicolescu. Domeniul în care acesta a activat cu precădere, a fost cel istoric.  Responsabil de arhivele Rîmnicului, ce îşi aveau sediul în fostul penitenciar, a activat  pe o perioada de şase ani, timp în care impulsionat şi de pasiunea pentru această specialitate a reuşit să strângă material pe baza cărora a realizat până în prezent un număr de aproape 30 şi ceva de volume cu lucrări monografice, motiv pentru care a fost numit şi cetăţean de onoare al oraşului Buzău.

Se simţea nevoia unei astfel de cărţi sau a fost doar o dorinţă de-a dumneavoastră?

În primul rând că eu lucrând la arhive n-am văzut niciun râmnicean, niciun profesor din Rîmnic, în afară de cei care îşi dădeau lucrările de grad sau de licenţă să vină să cerceteze în fugă, pentru că totul se făcea în timpul dumnealor liber, aveau o singură metodică. Dar pentru mine a fost o pasiune şi pentru că pasiunea s-a materializat în numărate informaţii, atunci sper sfârşitul activităţii la muzeul judeţean le-am şi conceput ca lucrări şi astfel s-au născut cele 6 volume de istorie ale Rîmnicului. Celelalte trei sunt deja în calculator aproape gata, dar la învăţământ sper exemplu mai adaug pentru fiecare şcoală în parte mai multe amănunte.

Data lansării cărţii a fost întâmplătoare?

Nu. 8 septembrie 1439 este primul document cunoscut oficial, păstrat, posibil să existe şi altele mai înaintate, dar primul  document care atestă existenţa târgului Rîmnic. Deci emitentul permitea negustorilor din Liov, Polonia, şi Moldova să vină să facă comerţ în Muntenia şi să ia vamă cum lua şi în alte părţi. Deci era atestat şi ca târg şi ca punct de vamă şi târg de margine al Munteniei.

Căror cititori le este adresată această carte?

Tuturor celor care vor să ştie despre istoria Rîmnicului. Şi în primul rand celor  tineri care trebuie să cunoască ce a fost ca să ştie pe ce stau pentru că aşa spune istoria: ” Cartea  este o carte a trecutului pentru prezent şi viitor”.

Ce tiraj au avut volumele anterioare?

Primul ( la 500 de exemplare) a fost sponsorizat de domnul primar integral, deci a fost o contribuţie particulară, al doilea de 200 de exemplare şi al treilea tot de 200 de exemplare. În funcţie de valoare editării.

Cam în cât  timp  vor apărea şi celelalte trei volume?

În fiecare an. Deci dacă ar avea bani primaria ar putea să le scoată şi începând de mâine dar pentru că situaţia financiară este aşa cum este, atunci va apărea la anu cu prilejul aniversării iar a unui număr de ani de la prima atestare documentară, peste un an şi iar peste înca un an.