Tag Archives: iniţiativă

Bazarul mobilității de la Râmnicu Sărat s-a deschis!

Standard

La taraba de proiecte caștigi experiență! Noi îți venim în ajutor cu mai multe detalii pentru câștigarea la BINGOul multicultural!

Îți amintim că anul 2014 începe în forță pentru asociația ta, “ATCE Speranța Râmniceană”, pentru tine, pentru noi tinerii râmniceni! Oferta de mobilitate a tinerilor în Europa, în țări precum Turcia și UK, la început de an, este una atractivă și educativă. Profită și tu acum de oportunitățile ce ți se oferă și alegeți proiectul care ți se potrivește:

Proiectele de tineri sunt deschise pentru toți care se potrivesc criteriilor precizate pentru fiecare eveniment în parte.

Bingo! Bingo! dar … selecția este departe de a fi o loterie bazată pe noroc. Interesul vostru de a cunoaște alte culturi, de a învăța, a descoperi și de a promova România bine argumentate în formularele pe care le găsiți aici reprezintă biletul care vă poate trimite în proiectele respective.  Vă rugăm să trimiteți formularele de aplicare la adresele volodeamateevici@gmail.com și strimbeid@gmail.com până la termenul limită pentru fiecare proiect.

Aplica urgent cu formularul de aici pentru proiectul din UK!!!!

 Titlul proiectului: Intercultural learning through the magic and creativity of music

 Training course

Locație: Forest of Dean, ASHA Centre, UK

Tema: mijloace artistice și muzicale de a comunica cu tineri din diferite medii etnice și culturale în scop educațional și pentru a favoriza comunicarea interculturală. Activitățile vor viza creativitatea, lucrul pe echipe, antreprenoriatul, leadershipul, capacitatea de a găsi soluții, învățarea interculturală prin schimb de experiență și joc.

Perioada:  4 – 11 februarie 2014

Participanți: 3 tineri, peste 18 ani, , cu un nivel de comunicare în limba engleză cel puțin de nivel conversațional, motivați și interesați de tema proiectului

Organizatorii vor face decontul transportului în timpul proiectului doar dacă participanții păstrează toate documentele solicitate în original și dacă biletele sunt cumpărate în regim dus-întors. Se precizează că transportul local din UK poate ajunge la max 60 euro. Decontul se face in limita a maximum 70% din 300 euro. Se solicită utilizarea de mijloace de transport economice (avion clasa economică, tren clasa a doua, autobuz); costurile de taxi nu se decontează deloc.

 Aplică aici pentru proiectele din Turcia!!

Aplica pana pe 15 martie 2014 pentru proiectele din Turcia. Formularul de aplicare este unic si se gaseste aici. Daca dorești să aplici pentru mai multe proiecte, te rugăm sa argumentezi motivația pentru fiecare proiect în parte în paragrafe diferite în cadrul unui singur formular.

Proiectul nr. 1 Turcia

  • Facts and Dreams

Acțiunea 4.3 – curs de formare

Locație: Isparta, Turcia

Tema: angajabilitatea în rândul tinerilor iar participanții din fiecare țară vor pregăti o scurtă prezentare pe această tema pentru a împărtăși situația cu întregul grup. Activitățile vor fi de educație non-formală și de invățare prin joc.

            Perioada: 16 – 21 Mai 2014

            Participanți: 2 băieți + 2 fete, cu vârste peste 18 ani, cu un nivel de comunicare în limba engleză cel puțin de nivel conversațional, motivați și interesați de tema proiectului

Țările participante sunt Turcia, România, Polonia, Slovacia, Slovenia, UK, Letonia.

Organizatorii vor face decontul transportului în timpul proiectului doar dacă participanții păstrează toate documentele solicitate în original. Se decontează până la 70% din suma limită ce va fi comunicată pe mail aplicanților. Se solicită utilizarea de mijloace de transport economice (avion clasa economică, tren clasa a doua, autobuz); costurile de taxi nu se decontează deloc.

Suma maximă 100% este de 500 euro/participant! Se decontează 70% din acestă sumă.

Vă rugăm să trimiteți formularele de aplicare la adresele volodeamateevici@gmail.com și strimbeid@gmail.com până la termenul limită.

Proiectul nr. 2 Turcia

  • Seeds of Hope

Actiunea 1.1 – schimb de tineri  în contextul programului Tineret În Acțiune

Locație: Șanliurfa,Turcia (http://en.wikipedia.org/wiki/%C5%9Eanl%C4%B1urfa)

Tema: antreprenoriatul în rândul tinerilor și în comunitate. Proiectul va cuprinde activități de educație non-formală precum: energizers, prezentări, simulări, întâlniri cu autoritățile locale și cu comunitatea locală, seară interculturală, activități practice și ateliere de lucru.

Perioada: 16 – 23 Mai 2014

Participanți: 6 tineri (peste 18 ani) + 1 lider (peste 25 ani) , cu un nivel de comunicare în limba engleză cel puțin de nivel conversațional, motivați și interesați de tema proiectului

Țările implicate în proiect sunt: Turcia, România, Malta, Polonia și Italia.

Organizatorii vor face decontul transportului în timpul proiectului doar dacă participanții păstrează toate documentele solicitate în original. Decontul se face in limita a maximum 70% din  350  euro. Se solicită utilizarea de mijloace de transport economice (avion clasa economică, tren clasa a doua, autobuz); costurile de taxi nu se decontează deloc.

Vă rugăm să trimiteți formularele de aplicare la adresele volodeamateevici@gmail.com și strimbeid@gmail.com până la termenul limită.

‘Oferă-te voluntar! Schimbă ceva!’ (‘Volunteer! Make a difference!’)

Standard

Conceptul de  voluntariat deşi în prezent la noi nu este atât de cunoscut el a apărut încă din jurul anului 1920, sub sceptrul lui găsindu-şi mulţi alinarea.  Ororile şi terorile suferite în mare parte de foştii soldaţi din Primul Razboi Mondial, i-au determinat să   iniţiativă şi să pună bazele primei grupări de acest fel, urmată  oficial apoi de organizaţia Service Civil International. Absurditatea războiului ajunsese să se răspândească într-un ritm alert astfel că statele europene au pus un accent deosebit pe acest mijloc considerându-l un antidot pentru barbaria şi groaza vremii. Aşa a început, din dorinţa asiduă  de schimbare şi ajutor faţă de semeni.  Iar astăzi , voluntariatul nu şi-a pierdut nuanţa incipientă continându-şi povestea cu alţi actori sub alte decoruri.

Sub sloganul  ‘Oferă-te voluntar! Schimbă ceva!’ (‘Volunteer! Make a difference!’), anul 2011 a fost declarat ” Anul european al  voluntariatului” acesta  urmând să marcheze aniversarea a 10 ani de la Anul Internaţional al Voluntariatului, celebrat în 2001, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite. Se aduce în prim plan activitatea   voluntarilor  faţă de comunitata din care fac parte şi deopotriva se încearcă promovarea ei pe o scara cât mai mare. În primul rând pentru că pregăteşte social un individ pentru climatul economic actual. Datorită activităţilor în care sunt implicaţi de-a lungul timpului se pot alinia standardelor europene adaptându-se mult mai uşor cerinţelor viitorului job. Toate aceste acţiuni au un scop precis fiind orientate către politici care implică pregătirea şi dezvoltarea individului. Această acţiune, de asemenea mai  vizează şi crearea unui cadru favorabil, întrucât activităţile de voluntariat încă mai sunt privite cu scepticism în unele state europene, printre care se numară, din păcate şi România.  Ţările vestice, spre exemplu, au depăştit aceasta problemă fiind deja considerată o tradiţie. Totul ţine de cultură şi de factorii istorici care au apăsat asupra ţărilor, cele mai multe dintre ele fiind ţări foste comuniste.

Obiective –Anul European al Voluntariatului 2011

” O1: Depunerea de eforturi în favoarea creării unui mediu propice voluntariatului în UE.
O2: Abilitarea organizatorilor de activităţi de voluntariat să amelioreze calitatea activităţilor de voluntariat.
O3: Recunoaşterea activităţilor de voluntariat.
O4: Creşterea gradului de sensibilizare cu privire la valoarea şi importanta voluntariatului “ ( sursa : http://www.europeana.ro )

Noi deja am luat atitudine! Pe 2 aprilie, începand cu orele 9:30 din faţa primariei  se va porni într-o campania de distribuire de material informativ, după care de la orele 15:00 va urma un spectacol cu ocazia lansării oficiale a Centrului de Voluntariat F.O.R.T.E.S. ( Federaţia Organizaţiilor Râmnicene de Tineret Educaţie şi Sport )
Te oferi voluntar? Vrei să schimbi ceva?