10 – 18 iulie 2010, Cabana Nora – Paltiniş
Traim într-o lume plină de snobism încât nu mai contează ceea ce simţim,ceea ce vrem.Ideiile personale pot părea banale sau depăşite iar de teama unui eşec preferăm să păstrăm tăcerea. Adoptăm modelul ţărilor dezvoltate,globalizarea făcându-şi simţită prezenţa. Insă aceasta globalizare nu atrage asupra sa doar aspecte pozitive. Reclame, modă, filme, spoturi electorale, emisiuni ş.a.m.d toate sunt după un alt model care teoretic, tind către perfecţiune. Cu voie sau fară, ele ne influienţează existenţa, modul de a gândi, de a actiona. Dorinţa de reuşită găsita în mulţi dintre noi ne modelează în aşa fel încat să ajungem să ne jucăm în cel mai mizer mod posibil cu sentimentele, trăirile, emoţiile atât de specifice oricărei fiinţe umane, totul în încercarea de a deveni cel mai bun prototip realizat vreodată. Din cauza acestor aspecte atât în context naţional cât şi multi-naţional se observă prezenţa constantă a manifestărilor rasiale , xenofobice, şi a atitudinilor discriminatorii care nu fac altceva decât să ducă către excludere. Beyond humor into discrimination, proiect ce s-a desfăşurat în data de 6-13 august 2010 la Păltiniş, judeţul Sibiu, şi-a propus ca prin intermediul activităţilor de tip workshop, brainstorming, lucrul in echipa, jocurile de rol şi stand-up comedy să promoveze cel putin acel strop de toleranţă care trebuie să existe, pentru a ne permite să progresăm şi ulterior să creeze o coeziune între tinerii din Uniunea Europeana. Cei 30 de participanţi au provenit din următoarele ţări: Azerbaijan, Israel, Turcia, Italia, Danemarca şi România.