Proiectul Involvement to Quality (IQ), număr de referință: 2015-2-RO01-KA105-015509, este finanțat de Uniunea Europeană, cu suma de 55294.98 euro, prin programul Erasmus+, acțiunea cheie 1 – mobilități ale tinerilor, lucrătorilor de tineret și SEV. Tematica proiectului este implementarea unui sistem de management al calității în proiectele Erasmus+ și este structurat în baza a 4 mobilități: Vizită de Studiu, Construcție de Rețea de Parteneri (PBA), Curs de formare și SEV. Primele două mobilități au avut loc la Râmnicu Sărat în lunile septembrie și noiembrie 2015, iar următoarele două se vor implementa pe parcursul anului 2016, sub coordonarea ATCE Speranța Râmniceană, după cum urmează:
- Curs de formare:19 – 29 Martie 2016, Torino, Italia;
- SEV, stagiu de 3 luni: 01 Iunie – 1 Septembrie 2016, Râmnicu Sărat, România.
ATCE Speranța Râmniceană lansează apel de selecție pentru cele două mobilități ce vor avea loc în anul 2016, în conformitate cu profilul participantului, asumat în cererea de finanțare și anume:
- APEL PENTRU CURSUL DE FORMARE:
Cursul de formare (19 – 29 Martie 2016, Torino, Italia) se adresează lucrătorilor de tineret ce activează în cadrul organizațiilor partenere, coordonatorilor de voluntari, voluntarilor cu experiență care doresc să își îmbunătățească competențele de management și coordonare cu noi instrumente și proceduri de eficientizare a muncii de tineret, dezvoltate în parteneriat în cadrul PBA, să aplice în organizație, cu tinerii, rezultatele cursului de formare, să aducă un plus de calitate proiectelor europene de tineret. Grupul țintă nr. 3, aferent cursului de formare este alcătui din 21 de participanți, 2 formatori și 3 facilitatori, din Romania, Malta, Turcia, Italia, Georgia și Macedonia. ATCE Speranța Râmniceană caută 4 participanți în cadrul acestui apel intern, care să satisfacă cumulativ următoarele condiții:
- Să facă parte din stafful, membrii sau tinerii activi ai organizației și să aibe motivația de a continua munca de tineret în cadrul organizației;
- 18 ani impliniți la momentul implementării mobilității;
- Cunoștinte de limba engleză, scris și vorbit, cel puțin la nivel mediu, cunostințe operare PC, spirit inovativ si creativ;
- Dinamism, implicare, bună capacitate de comunicare, toleranță, leadership, abilitatea de a lucra în echipă;
- Disponibiliate de a participa în toate etapele aferente proiectului (vizibilitate, implementare, diseminarea rezultatelor, sprijin pentru vountarii SEV în ultima mobilitate)
Selecția se va realiza în două etape: analiza formularelor de aplicație, urmată de interviu la sediul ATCE-SR și postarea rezultatelor pe blogul www.atcesr.com. Data limită de trimitere a formularului este 25 ianuarie 2016, ora 12:00. Formularul, completat în limba engleză, va fi salvat dupa modelul: ”nume și prenume, nume proiect” și trimis la urmatoarea adresă de e-mail: office@atcesr.ro.
Formularul de aplicare poate fi descărcat de aici!
- APEL PENTRU STAGIUL DE VOLUNTARIAT SEV:
Mobilitatea SEV se adresează voluntarilor europeni, tineri cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 30 ani, 6 voluntari (grupul țintă nr. 4) din Malta, Turcia, Italia, Georgia și Macedonia , câte 1 voluntar din partea fiecărei organizații partenere (Turcia 2 voluntari), care să vină în Râmnicu Sărat, România, într-un stagiu de 3 luni (01 Iunie – 01 Septembrie 2016) ce are ca obiectiv principal dezvoltarea personală a voluntarilor, în contextul obiectivelor Erasmus+ și a Cartei SEV, tematica stagiului fiind aceea de a crea bune practici și calitate în implementarea de proiecte de tineret.
Profilul voluntarilor SEV, eligibili în cadrul mobilității SEV din cadrul proiectului IQ este următorul:
- tânăr cu vârsta între 18 și 30 ani, puternic motivat să desfășoare activități de educație nonformală într-o țară străină;
- cerințe minime de comunicare în limba engleză;
- nevoie de învățare și disponibilitatea de a transfera rezultatele învățarii, flexibilitate, creativitate, inițiativă, adaptabilitatea de a lucra cu copiii sau persoane cu oportunități reduse.
Selecția acestora se va realiza de către organizațiile promotoare în conformitate cu Carta SEV, iar procedura de selecție va consta în: formular de aplicare, scrisoare de intenție, CV, interviu Skype cu echipa ATCE Speranța Râmniceană, evaluarea cererilor în parteneriat și postarea rezultatelor pe site-urile partenerilor și pe www.atcesr.com.
Documentele de suport pentru un voluntar SEV (INFOKIT-ul SEV) se regăsesc aici:
- http://www.anpcdefp.ro/userfiles/Annex_1_EVS_Charter.pdf
- http://www.anpcdefp.ro/userfiles/Annex_2_E_TEC_Guidelines_and_minimum_quality_standards.pdf
- http://www.anpcdefp.ro/userfiles/Volunteering%20Opportunities%20Database%20User%20Guide%20-%20v1%20-%20Sep%202014.pdf
- http://www.anpcdefp.ro/userfiles/Annex_3_What_to_expect_from_EVS.pdf
- http://www.anpcdefp.ro/userfiles/Annex_4_Welcome_letter_volunteer.pdf
- http://www.anpcdefp.ro/userfiles/EACEA_Erasmus+_Volunteers_insurance_instuctions_for_administrators.pdf
Formularul de aplicare poate fi descărcat și de aici, dar se va trimite la adresa de mail indicată de organizația care face selecția voluntarului!
CV-ul Europass și scrisoarea de intenție pot fi completate online aici:
Pentru mai multe informații puteți să ne scrieți un e-mail aici:
Mateevici Volodea, președinte, volodeamateevici@gmail.com
Angela Feraru, manager de proiect, feraru.angela@gmail.com
Grozea Giorgiana, responsabil de comunicare, giorgiana.grozea@yahoo.com
Echipa IQ